Da. Absolut. Dar… AI-ul este ca o mașină de Formula 1. Ești sigur că vrei s-o pilotezi chiar tu?
Contează miza. Dacă e de plăcere, genial. Dacă vrei să câștigi cursa…
AI-ul îți oferă o viteză de execuție incredibilă, dar rezultatul este adesea generic.
Nu mă pricep la cinematografie. Cu toate astea, am generat destul de ușor un clip cu AI. Rezultatul meu? O glumă pe lângă filmele generate cu AI de oamenii din domeniu (regizori, editori de montaj). La fel se întâmplă și la site-uri.
Vrei să creezi zgomot sau excelență?
AI-ul este un executant al prompturilor tale. Dar dacă tu ești la primul site, cel mai probabil nu știi ce nu știi. Nu vei ști ce prompturi să îi dai pentru arhitectura informației, pentru securitate sau pentru conversie. Dacă îi dai o comandă superficială, îți va livra un site superficial. Un expert pune întrebările corecte, nu se mulțumește cu un răspuns mediocru dat de AI și detectează atunci când bate câmpii.
În loc să concurezi cu piloți profesioniști pe un circuit extrem de sofisticat (cum e zona de web development), schimbă paradigma. Folosește AI-ul acolo unde este expertiza ta, să excelezi pe acea bucată și caută furnizori specializați care au inclus AI în procesele lor.